direclie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în țara noastră în vremea lui Caragea. – Din
tc. direkli „cu stâlpi”.
direclie (Dicționaru limbii românești, 1939)direclíe și
dereclíe f. (turc.
direkli, cu stîlpĭ, d.
direk, catarg, de unde și sîrb.
direklija. V.
dereg 1 și
dric).
Vechĭ. Colonat, scud spaniol (mare cît o piesă de 5 francĭ de argint), numit și
(z)gripțor și
stîlpar. Valora 8 leĭ și 1/2 la 1826 (Iorga, Negoț. 225), ĭar în ainte pînă la 12 leĭ și 20 de parale. V.
gingirliŭ.direclie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)direclíe (-re-cli-) s. f.,
art. direclía, g.-d. art. direclíei; pl. direclíi, art. direclíiledireclie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)direclie f. monedă de argint, în valoare de 12 lei vechi, numită și
sgripsor, circula în vremea lui Caragea (FIL.). [Turc. DIREKLI («cu stâlpi»), numele talerului spaniol pe care erau reprezentate, coloanele lui Hercule]. V.
colonat.direclie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în Țările Române în vremea lui Caragea. — Din
tc. direkli „cu stâlpi”.