dinapoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DINAPÓI adv. 1. În partea din urmă; în spate, înapoi, dindărăt. ♦ (Adjectival) Care se află în spate; posterior. ♦ (Substantivat; în forma
dinapoia) Jumătatea din spate a corpului unui animal sau al unui om.
2. De la spate, din urmă, dindărăt. –
De4 +
înapoi.dinapoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dinapói (di-na-/din-a-) adj. invar.,
adv. (partea ~, se vede mai bine ~)dinapoi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dinapoi adv. de înapoi, de îndărăt:
picioarele dinapoi. [V.
înapoi].
dinapoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DINAPÓI adv. 1. În partea din urmă; în spate, înapoi, dindărăt. ♦ (Adjectival) Care se află în spate; posterior. ♦ (Substantivat; în forma
dinapoia)
Jumătatea din spate a corpului unui animal sau al unui om.
2. De la spate, din urmă, dindărăt. —
De4 + înapoi.dinapoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)dinapóĭ prep. cu gen. (
din și
apoĭ). 1) Înapoĭ, în parte din urmă, după:
dinapoĭa mea, dinapoĭa caseĭ. 2) Adv. de loc.
Stă, se duce dinapoĭ. 3) Loc. adj.
Cel de dinapoĭ saŭ
cel din apoĭ (în opoz. cu
cel de dinainte, cel din ainte), posterior:
parte de dinapoĭ. 4) Subst.
Asta e dinapoĭa caseĭ, e dosu caseĭ.