diminua (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIMINUÁ, diminuéz, vb. I.
Tranz. și
refl.. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [
Pr.:
-nu-a] – Din
fr. diminuer, lat. diminuere.diminua (Dicționar de neologisme, 1986)DIMINUÁ vb. I. tr., refl. A (se) micșora, a descrește, a scădea. [Pron.
-nu-a, p.i.
-uez, 3,6
-uează, ger.
-uând. / cf. lat.
diminuere, fr.
diminuer].
diminua (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIMINUÁ vb. tr., refl. a (se) micșora, a scădea, a (se) atenua. (< fr.
diminuer, lat.
diminuere)
diminua (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diminuá (a ~) (-nu-a) vb.,
ind. prez. 3
diminueáză; conj. prez. 3
să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)diminua (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIMINUÁ, diminuéz, vb. I.
Tranz. și
refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [
Pr.:
-nu-a] — Din
fr. diminuer, lat. diminuere.diminuà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diminuà v. a micșora, a scădea.