dicotomie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DICOTOMÍE s. f. v. dihotomie.dicotomie (Dicționar de neologisme, 1986)DICOTOMÍE s.f. v.
dihotomie.
dicotomie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dicotomíe/dihotomíe s. f.,
art. dicotomía/dihotomía, g.-d. art. dicotomíei/dihotomíei; pl. dicotomíi/dihotomíi, art. dicotomíile/dihotomíiledicotomie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DICOTOMÍE, dicotomii, s. f. 1. (
Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial.
2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în alte două părți egale etc. [
Var.:
dihotomíe s. f.] — Din
fr. dichotomie.