dicotomic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DICOTÓMIC, -Ă adj. v. dihotomic.dicotomic (Dicționar de neologisme, 1986)DICOTÓMIC, – Ă adj. v.
dihotomic.
dicotomic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dicotómic/dihotómic adj. m.,
pl. dicotómici/dihotómici; f. dicotómică/dihotómică, pl. dicotómice/dihotómicedicotomic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DICOTÓMIC, -Ă, dicotomici, -ce, adj. Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două. [
Var.:
dihotómic, -ă adj.] — Din
fr. dichotomique.