diademă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIADÉMĂ, diademe, s. f. Podoabă în formă de cunună făcută din metal prețios și împodobită cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă făcută din diverse materiale și purtată de femei pe frunte, la numite ocazii. [
Pr.:
-di-a- –
Var.: (
înv.):
diadém s. n.] – Din
fr. diadème, lat. diadema.