diafan - explicat in DEX

diafan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. (În limbaj poetic) Foarte puțin dens, foarte subțire, lăsând să străbată lumina, fără a permite distingerea clară a formelor și a contururilor; (despre față și mâinile omului) cu pielea fină, delicată, palidă (lăsând să se străvadă vinișoarele albastre). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane

diafan (Dicționar de neologisme, 1986)
DIAFÁN, -Ă adj. 1. Care lasă să străbată lumina fără a permite să se distingă clar contururile; (p. ext.) fin, subțire. 2. (Despre oameni) Palid, străveziu, alb; fin. [Pron. di-a-. / < fr. diaphane, cf. gr. diaphanes < dia – prin, phanes – transparent].

diafan (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIAFÁN¹, -Ă adj. 1. foarte puțin dens, lăsând lumina să străbată, fără a permite să se distingă clar formele și contururile; transparent, foarte subțire. 2. (despre oameni) palid, străveziu; fin. (< fr. diaphane)

diafan (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIAFAN²(O)- elem. „transparent, diafan”. (< fr. diaphan/o/-, cf. gr. diaphanes)

diafan (Dicționaru limbii românești, 1939)
* diafán, -ă adj. (vgr. diaphanés, d. diaphaino, apar, mă arăt. V. fenomen). Transparent, străveziŭ.

diafan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne

diafan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
diafan a. prin care străbate lumina (ca cristalul, apa): mâini diafane BOL. negura diafană EM.

diafan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] — Din fr. diaphane.