dezmânia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I.
Refl. și
tranz. A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [
Pr.:
-ni-a. –
Prez. ind. și:
dezmâniez] –
Dez- + mânia.dezmânia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezmâniá (a ~) (rar)
(-ni-a) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. dezmấnii, 3
dezmấnie (-ni-e), 1
pl. dezmâniém; conj. prez. 3
să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)dezmânia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I.
Refl. și
tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [
Pr.:
-ni-a. —
Prez. ind. și:
dezmâniez] —
Pref. dez- +
mânia.