dezmânta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DEZMÂNTÁ, dezmấnt, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A face pe cineva să-și schimbe o hotărâre, un gând etc., a-l abate de la un scop, a povățui pe cineva să nu facă un lucru. – Din
des1- +
smântă (puțin folosit = sminteală).