dezmăț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare.
2. Fig. Debandadă, haos (
2), anarhie. – Din
dezmăța (derivat regresiv).
dezmăț (Dicționaru limbii românești, 1939)dezmắț n., pl.
urĭ. Rar. Starea celuĭ dezmățat.
dezmăț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezmắț s. n.,
pl. dezmắțuridezmăț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare.
2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. — Din
dezmăța (derivat regresiv).