determinism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DETERMINÍSM s. n. Teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt generate de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități prin interacțiuni necesare și repetitive. – Din
fr. déterminisme.determinism (Dicționar de neologisme, 1986)DETERMINÍSM s.n. (
Fil.) Teorie care susține universalitatea principiului cauzalității, teza că toate fenomenele naturii, societății și gândirii se nasc și se dezvoltă în virtutea unor cauze, mișcarea lor fiind guvernată de legi obiective. [< fr.
déterminisme].
determinism (Marele dicționar de neologisme, 2000)DETERMINÍSM s. n. teorie, concepție și metodă potrivit căreia toate fenomenele și procesele naturii, societății și gândirii sunt determinate de anumite condiții și cauze, guvernate de legi obiective. (< fr.
déterminisme)
determinism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)determinísm s. n.determinism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)determinism n. sistemă filozofică care atribue motivelor, și nu excluziv voinței, actele voluntare.
determinism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DETERMINÍSM s. n. Teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt generate de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități, prin interacțiuni necesare și repetitive. — Din
fr. déterminisme.