determinativ - explicat in DEX

determinativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif.

determinativ (Dicționar de neologisme, 1986)
DETERMINATÍV, -Ă adj., s.n. (Gram.) Determinant. ◊ Adjectiv determinativ = adjectiv pronominal care determină un substantiv. [Cf. fr. déterminatif, it. determinativo].

determinativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DETERMINATÍV, -Ă adj., s. n. determinant. (< fr. déterminatif)

determinativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*determinatív, -ă adj. Gram. Care servește la determinarea unuĭ lucru, la restrîngerea înțelesuluĭ, ca articulu, ca pronumele posesiv, cel demonstrativ, cel indefinit, numeralu. Complement determinativ, acela care precizează însemnarea unuĭ substantiv, ca: coloarea ceruluĭ e albastră. Propozițiune completivă determinativă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu ce complement determinativ, ca: țara pe care ne-a dat-o Traĭan e încîntătoare. Sn., pl. e. Un determinativ.

determinativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve

determinativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
determinativ a. Gram. care precizează însemnarea unei vorbe: pronume determinativ.

determinativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. — Din fr. déterminatif.