deșugubină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)deșugubínă (deșugubíni), s. f. –
1. Măcel, crimă. –
2. Sumă plătită ca amendă pentru a evita acuzația de crimă; pînă la 1753 a fost beneficiul marelui
vornic și al
vornicilor de poartă. –
3. Încurcătură, bucluc. –
Var. șugubină. Sl. dusĕgubinŭ „pierzîndu-și sufletul” (Tiktin; Candrea). Termen juridic, popular cu forma de
var., și cu sensurile 2 și 3. –
Der. deșugubinar, s. m. (perceptor);
deșugubinărie, s. f. (dare, tribut pe crimă), ambele
înv.