destoinicie - explicat in DEX

destoinicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. – Destoinic + suf. -ie.

destoinicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
destoinicíe s. f., art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei

destoinicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
destoinicie f. aptitudine, capacitate.

destoinicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. — Destoinic + suf. -ie.

destoĭnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)
destoĭnicíe f. (d. destoĭnic). Vechĭ. Vrednicie. Azĭ. Capacitate, aptitudine. – Maĭ vechĭ dost-, moștenire.