desfigura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I.
Tranz. A strica fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După
fr. défigurer.desfigura (Dicționar de neologisme, 1986)DESFIGURÁ vb. I. tr. A poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). [Cf. fr.
défigurer].
desfigura (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESFIGURÁ vb. tr. a poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). (după fr.
défigurer)
desfigura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)desfigurá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
desfigureázădesfigura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I.
Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. — După
fr. défigurer.desfigurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)desfigurà v.
1. a strica figura, forma;
2. fig. a altera:
a desfigura limba; 3. a se face urît.