desfide (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESFÍDE, desfid, vb. III.
Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil.
2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din
fr. défier, lat. diffidere (după
sfida).
desfide (Dicționar de neologisme, 1986)DESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se știe că nu va reuși să-l facă.
2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i.
desfíd. / după
sfida, cf. it.
desfidare, fr.
défier, lat.
diffidere].
desfide (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)desfíde (desfíd), vb. – A provoca pe cineva să dovedească ceva. Din
fr. défier, pe baza
lat. fidere. Nu se conjugă la
perf.desfide (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru știind că nu va reuși; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr.
défier, lat.
deffidere)
desfide (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)desfíde (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. desfíd; conj. prez. 3
să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute,
ger.,
part.)
desfide (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)desfide v.
1. a provoca la duel, la joc;
2. a nu se teme, a înfrunta:
a desfide moartea.desfide (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESFÍDE, desfíd, vb. III.
Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil.
2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] — Din
fr. défier, lat. diffidere (după
sfida).