desfid (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESFÍD s. n. (
Înv.) Sfidare, înfruntare. – Din
desfide (derivat regresiv).
desfid (Dicționaru limbii românești, 1939)*desfíd, a -
fíde v. tr. (după fr.
dé-fier, it.
dis-fidare, dar acomodat conjugăriĭ III după lat.
dif-fido, -fidere, nu mă încred. Participĭu ar fi
desfis [ca
deschid, deschis], dar nu e uzitat. V.
con-fident, fidel, sfidez). Provoc la luptă, sfidez, nu cred capabil:
te desfid să viĭ să te bațĭ cu mine. Înfrunt, disprețuĭesc:
a desfide moartea.desfid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)desfíd (
înv., rar)
s. n.desfid (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESFÍD s. n. (
Înv.; rar) Sfidare, înfruntare. — Din
desfide (derivat regresiv).