deserviciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Faptă neconvenabilă, dezavantajoasă; contraserviciu (
2). –
Des1- +
serviciu.deserviciu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESERVÍCIU s. n. fapt care dezavantajează; contraserviciu (2). (< des- + serviciu)
deserviciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*deservíciu [
ciu pron. cyu]
s. n.,
pl. deservícii, art. deservíciile (-ci-i-)deserviciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Prejudiciere (neintenționată) adusă unei persoane; contraserviciu (
2). —
Pref. de- +
serviciu.