descurcăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCURCĂREȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (
2) (cu abilitate). –
Descurca +
suf. -ăreț.descurcăreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descurcăréț adj. m.,
pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțedescurcăreț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (
2) (cu abilitate). —
Descurca +
suf. -ăreț.