descuraja (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCURAJÁ, descurajez, vb. I.
Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, nădejdea; a (se) demoraliza. – După
fr. décourager.descuraja (Dicționar de neologisme, 1986)DESCURAJÁ vb. I. tr. A fi sau a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul. [P.i.
-jez, 3,6
-jează, ger.
-jând. / după fr.
décourager].
descuraja (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESCURAJÁ vb. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni. (după fr.
décourager)
descuraja (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descurajá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
descurajeáză, 1
pl. descurajắm; conj. prez. 3
să descurajéze; ger. descurajấnddescuraja (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCURAJÁ, descurajez, vb. I.
Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. — După
fr. décourager.descurajà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)descurajà v.
1. a lua curajul;
2. a pierde curajul.