datora - explicat in DEX

datora (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator.

datora (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*datorá² (a se ~)/(înv.) datorí² (a se ~) (a avea drept cauză) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datoreáză/se datoréște, imperf. 3 sg. se datorá/se datoreá; conj. prez. 3 să se datoréze/să se datoreáscă; ger. dator'ându-se/datoríndu-se

datora (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
datorá¹ (a ~)/(înv.) datorí¹ (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datoreáză/datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 să datoréze/să datoreáscă; ger. datorấnd/datorínd

datora (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., un bun; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Prez. ind. și: datoresc. Var.: (înv.) datorí vb. IV] — Din dator.