datorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊
Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊
Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora.
A se îngloda (sau
a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi
restituite.
2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊
Loc. adv. De (sau
din) datorie = din obligație, pentru că trebuie.
La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊
Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să...
A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... –
Dator +
suf. -ie.datorie (Dicționaru limbii românești, 1939)datoríe f. (d.
dator). Ceĭa ce se datorește în banĭ:
a face datoriĭ și a nu le plătĭ e o hoție saŭ o cerșetorie. Obligațiune:
datoria cetățeanuluĭ e să moară pentru patrie cînd e nevoĭe. Pe datorie, pe credit, cu condițiunea de a plătĭ maĭ tîrziŭ:
a da, a vinde marfă pe datorie; a lua, a cumpăra pe datorie. V.
veresie.datorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)datoríe s. f.,
art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríiledatorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)datorie f.
1. ceea ce se datorește (în bani):
orice plată presupune o datorie; 2. fig. ceea ce trebue să se facă:
datoriile cetățeanului.datorie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DATORÍE (<
dator)
s. f. 1. Sumă de bani sau
p. ext. orice alt bun datorat cuiva. ◊ (
EC.) Obligație contractuală față de un terț (creanțier, creditor) de a restitui, transfera, constitui în folosul acestuia un drept real asupra unui bun, serviciu sau de a îndeplini anumite acțiuni, a executa (sau de a nu executa) anumite lucrări, beneficiarul posedând în raport cu datornicul o creanță. ◊
D. publică = totalitatea obligațiilor pecuniare ale statului, rezultate din împrumuturi interne și externe, pe termen mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta.
Serviciul datoriei publice = plățile datorate pe un an pentru rambursarea datoriei publice, formate din ratele scadente, dobânzile spezele și comisioanele aferente.
D. publică internă =
d. publică a statului față de creditori interni, contractată prin emiterea de titluri de credit pe piața internă.
D. publică externă = obligațiile financiare ale organismelor statale și/sau ale firmelor particulare pentru care garantează statul, asumate de o țară față de alte țări sau instituții financiare internaționale.
D. flotantă =
d. contractată de stat prin emiterea de titluri de credit a căror valoare fluctuează în raport cu nivelul emisiunilor și rambursărilor (bonuri de tezaur).
D. activă =
d. purtătoare de dobândă.
D. pasivă =
d. nepurtătoare de dobândă.
D. asigurată =
d. pentru care există garanții de recuperare.
D. de război = despăgubiri pe care o țară învinsă într-o conflagrație, trebuie să plătească țării învingătoare.
Capital de d. = fonduri împrumutate în scopul finanțării unei activități economice.
Finanțare prin d. = împrumut pe termen lung (de regulă garantat pentru rapiditatea obținerii lui) contractat pentru dezvoltare sau plata altor datorii.
Monetizarea prin d. = creșterea cantității de monedă în circulație prin utilizarea datoriei interne (emiterea de valori „bonuri” de către stat sau banca centrală către alte bănci). ◊
Loc. Pe datorie = pe credit.
2. (ETICĂ) Comportament sau actele unei persoane rezultate din obligațiile morale, cerute de tradiție, impuse de sentimentul de dreptate sau de bunăvoință.
datorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊
Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊
Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora.
A se îngloda (sau
a se îneca)
în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite.
2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊
Loc. adv. De (sau
din)
datorie = din obligație, pentru că trebuie.
La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊
Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să...
A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... —
Dator +
suf. -ie.