damnat - explicat in DEX

damnat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.

damnat (Dicționar de neologisme, 1986)
DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus].

damnat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DAMNÁT, -Ă adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public. (< fr. damné, lat. damnatus)

damnat
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.) Condamnat la chinurile iadului (termen folosit mai ales în literatura romantică). ♦ Care și-a atras disprețul societății prin fapte nedemne; blestemat, reprobat. – Din fr. damné, lat. damnatus.

damnat (Dicționaru limbii românești, 1939)
*damnát, -ă adj. și s. Condamnat la muncile iaduluĭ. Carte damnată, a căreĭ citite e oprită.

damnat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
damnat a. care suferă muncile eterne ale iadului: suflet damnat.

damnat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. — V. damna.