damna - explicat in DEX

damna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

damna (Dicționar de neologisme, 1986)
DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].

damna (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)

damna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. — Din fr. damner, lat. damnare.