damnațiune - explicat in DEX

damnațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la muncile infernului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

damnațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
DAMNAȚIÚNE s.f. (Liv.) Condamnare la chinurile infernului. ♦ Blestem, reprobare. [Var. damnație s.f. / cf. lat. damnatio, fr. damnation].

damnațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DAMNAȚIÚNE s. f. 1. osândire la chinurile infernului. 2. blestem. (< fr. damnation, lat. damnatio)

damnațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*damnațiúne f. (lat. damnatio, -ónis). Condamnare la muncile iaduluĭ. – Și -áție și áre.

damnațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. — Var.: damnáție s. f.] — Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.