cuțit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊
Expr. A avea pâinea și cuțitul (
în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijlocele.
A fi (
certat)
la cuțite sau
a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva).
A pune (cuiva)
cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva.
A-i ajunge (cuiva)
cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară.
(A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire.
A-i da (cuiva)
un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (
1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu;
p. ext. operație, intervenție chirurgicală.
2. Piesă tăioasă de metal la diverse mașini sau unelte. ◊
Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței.
3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp.
4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică.
5. (
Zool.: în sintagma)
Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (
Solen marginatus). – Probabil
lat. acutitus (<
acutire <
actutus).