cuțit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊
Expr. A avea pâinea și cuțitul (
în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijlocele.
A fi (
certat)
la cuțite sau
a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva).
A pune (cuiva)
cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva.
A-i ajunge (cuiva)
cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară.
(A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire.
A-i da (cuiva)
un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (
1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu;
p. ext. operație, intervenție chirurgicală.
2. Piesă tăioasă de metal la diverse mașini sau unelte. ◊
Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței.
3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp.
4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică.
5. (
Zool.: în sintagma)
Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (
Solen marginatus). – Probabil
lat. acutitus (<
acutire <
actutus).
cuțit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cuțít (cuțíte), s. n. –
1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică. –
2. Piesă principală a cîntarului. –
3. Durere de șale. –
Mr. cățut, cuțut, megl. cuțǫt, istr. cuțit. Lat. *cotῑtus, de la
*cotῑre „a ascuți” (Tiktin,
ZRPh., XVIII, 148; Pușcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Pușcariu,
Lr., 198);
cf. cute, ascuți, custură. S-a propus și un
der. de la *
acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje. –
Der. cuțitar, s. m. (persoană care face sau vinde cuțite; bătăuș, mardeiaș);
cuțitărie, s. f. (atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vînd cuțite);
(în)cuțita, vb. (a avea un junghi în șale; a înțepa, a înjunghia);
cuțitătură, s. f. (durere de șale);
cuțitoaie, s. f. (lamă ascuțită folosită în tîmplărie; rindea lungă, instrument de strungar; strung; cuțit de potcovar; brăzdar de plug; pește de rîu, Cobitis taenia);
cuțit(oi), vb. (a lucra cu cuțitoaia);
cuțitură, s. f. (cuțit care nu taie),
cf. custură.cuțit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)CUȚIT acioaie, briptă, bulat, buton, ceacâie, ciacâscoabă, sculă, șiș, șuriu, unealtă.
cuțit (Dicționaru limbii românești, 1939)cuțít n., pl.
e (lat.
côtítus, dat pe cute, orĭ din
re-cŭtitus, circumcis. V.
cute, ascut). Unealtă de tăĭat maĭ ales pînea [!] și carnea saŭ orĭ-ce se poate tăĭa. Lovitură de cuțit:
ĭ-a tras un cuțit. Fig. Emoțiune, durere, groază:
a simțit un cuțit în inimă. A fi la cuțite cu cineva, a fi în mare dușmănie cu el.
A ajuns cuțitu la os, aŭ ajuns lucrurile la extrem, nu se maĭ poate răbda. V.
bricĭ, briceag, custură, pumnal.cuțit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuțít s. n.,
pl. cuțítecuțit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuțit n.
1. instrument de tăiat compus dintr’o lamă și un mâner;
a ajunge cuțitul la os, a ajunge durerea și suferința la culme, a pierde răbdarea;
2. lovitură de cuțit;
3. în medicina populară, junghiu prin cap:
bolnav de cuțit; 4. fierul cel lung al plugului care taie drept în jos. [Lat. *COTITUS, dat la cute].
cuțit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊
Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele.
A fi (certat) la cuțite sau
a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva).
A pune (cuiva)
cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva.
A-i ajunge (cuiva)
cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară.
(A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire.
A-i da (cuiva)
un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (
1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu;
p. ext. operație, intervenție chirurgicală.
2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊
Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței.
3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp.
4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică.
5. (
Zool.; în sintagma)
Cuțit-de-mare - lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră
(Solen marginatus). — Probabil
lat. *acutitus (<
acutire < acutitus).