cutie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊
Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (
Fam.)
(Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept!
fig. fii prudent, păzește-te!
Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu.
2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (
1).
Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma)
Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu.
4. Sertar.
5. (
Înv.) Casă de bani; casetă. – Din
tc. kutu, ngr. kutí, bg.,
scr. kutija.cutie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cutíe (cutíi), s. f. –
1. Obiect de lemn, metal etc., în care se păstrează diferite lucruri. –
2. Etui, toc, trusă. –
3. Sertar. –
4. Cufăr, ladă. –
Cutia milelor, institut național de binefacere, fundat în 1775 de către domnitorul Alexandru Ipsilanti, condusă din 1793 de marele
vornic de cutie și alimentată de bunurile persoanelor care au decedat fără a lăsa moștenitori, și o treime de la cei care decedau fără să lase testament. –
Cutia sătească, specie de piață de grîne fundată în
sec. XVIII. –
5. Orfelinat. –
Copil de cutie, orfan, copil găsit. –
Mr. cutie, megl. cutiiă. Tc. kutu, kuti (Șeineanu, II, 151; Miklosich,
Türk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139);
cf. gr. ϰουτί,
bg.,
sb. kutija, alb. kuti. –
Der. cutier, s. m. (perceptor; negustor ambulant).
cutie (Dicționaru limbii românești, 1939)cutíe f. (turc. [d. pers.]
kutu, pop.
kuty, ngr.
kuti, bg.
kutiĭa). Lădiță (cu capac fix orĭ mobil) de lemn, metal orĭ carton de păstrat diferite lucrurĭ (unele pot fi așa de micĭ în cît pot încăpea în buzunar):
o cutie de ținut ace, compasurĭ, cafea. Conținutu uneĭ cutiĭ:
a mînca o cutie de rahat. Scos ca din cutie, foarte curat și elegant, spilcuit.
Cutie de scrisorĭ, în care se depun scrisorile ca să fie duse de poștă la destinațiune:
a pune o scrisoare la cutie. Cutia milelor, în care se strîng banĭ p. săracĭ.
Cutie de pruncĭ (Vechĭ), așezămînt p. copiiĭ părăsițĭ.
Cutia meseĭ (Munt.), sertar. V.
ladă, raclă, scatolcă, cecmegea, toc, acar 2.cutie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cutíe s. f.,
art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíilecutie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cutie f.
1. lădiță cu capac;
cutie de scrisori, în care se aruncă scrisorile de expediat prin poștă;
scos din cutie, curat, elegant (adică nou nouț);
cutia milelor, în care se strâng milosteniile pentru săraci;
cutie de prunci, casă de copii lepădați;
2. sertar de dulap, pat sau masă, care se trage afară cu un buton, inel sau cheie:
o ladă plină de cutii GHICA [Turc. KUTY].
cutie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊
Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊
Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (
Fam.)
(Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept!
fig. fii prudent, păzește-te!
2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1).
Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma)
Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu.
4. Sertar.
5. (
Înv.) Casă de bani; casetă. — Din
tc. kutu, ngr. kuti, bg.,
sb. kutija.