curteni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURTENÍ, curtenesc, vb. IV.
Tranz. (
Înv.) A curta. – Din
curtean.curteni (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)curténi s.m. pl. (înv.)
1. persoane care îndeplinesc slujbe la curtea domnească.
2. soldați din garda călăreață a domnitorului; viteji, slujitori, ostași de curte.
curteni (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)curtení, curtenésc, vb. IV (înv.)
1. a curta, a face curte (cuiva).
2. a lua pe cineva în serviciul unei curți (domnești sau boierești).
3. a recomanda, a susține pe cineva, a pune o vorbă bună pentru cineva.
4. a vizita pe cineva acasă; a i se închina.
5. (refl.) a se ciopli, a se stila, a învăța manierele elegante.
curteni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curtení (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. curtenésc, imperf. 3
sg. curteneá; conj. prez. 3
să curteneáscăcurteni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURTENÍ, curtenesc, vb. IV.
Tranz. (
Înv.) A curta. — Din
curtean.curtenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curtenì v. a curta pe cineva.