cursiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent.
2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat,
f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din
fr. cursif, lat. cursivus.cursiv (Dicționar de neologisme, 1986)CURSÍV, -Ă adj. 1. (
Despre vorbire sau scriere) Curgător, fluent, ușor.
2. (
Despre caractere de literă) Aplecat către dreapta; care imită scrisul de mână; italic. [< fr.
cursif].
cursiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)CURSÍV, -Ă I.
adj. (despre vorbire, scriere) curgător, fluent, ușor. II. adj., s. f. (caracter de literă tipografică) înclinat spre dreapta, imitând scrisul de mână; italic. III. s. n. material publicistic de proporții reduse, scris fluent și cules cu astfel de caractere. (< fr.
cursif, lat.
cursivus)
cursiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*cursív, -ă adj. (fr.
cursif, mlat.
cursivus, d. lat.
cursus, alergat). Se zice despre felu de litere puțin aplecate cu care scriem obișnuit și cele aplecate în tipografie:
litere cursive. Curent, care se desfășoară (curge) ușor:
vorbire cursivă. Adv. Cu litere cursive:
a scrie cursiv. Curent:
a vorbi cursiv.cursiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cursív adj. m.,
pl. cursívi; f. cursívă, pl. cursívecursiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cursiv a.
1. scris repede:
scrisoare cursivă; 2. pl. (la tipar) litere puțin aplecate.
cursiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent.
2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat,
f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive.
— Din
fr. cursif, lat. cursivus.