cunoscător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. –
Cunoaște +
suf. -ător.cunoscător (Dicționaru limbii românești, 1939)cunoscătór, -oáre adj. și s. Care se pricepe la, în ceva:
cunoscător în artă, la stofe.cunoscător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cunoscătór adj. m.,
s. m.,
pl. cunoscătóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. cunoscătoárecunoscător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cunoscător a. și m. care cunoaște, știe, se pricepe.
cunoscător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. —
Cunoaște +
suf. -ător.