cumva (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUMVÁ adv. 1. Într-un fel oarecare; oarecum.
2. Din întâmplare, eventual, poate. –
Cum + va (=
vrea).
cumva (Dicționaru limbii românești, 1939)cumvá orĭ
cum-vá adv. Poate, e posibil (în unire cu
dacă condițional și
nu saŭ
oare nu cu ideĭa de frică, presupunere orĭ speranță:
Dacă cumva va veni, să-ĭ spuĭ c´am plecat. Nu cumva știe? Oare nu cumva știe? Ca amenințare:
să nu cumva să te prind că mințĭ!cumva (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cumvá adv.cumva (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cumva adv. V.
cum.cumva (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUMVÁ adv. 1. Într-un fel oarecare; oarecum.
2. Din întâmplare, eventual, poate. —
Cum + va (=
vrea).