culmiță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CULMÍȚĂ,culmițe, s. f. Diminutiv al lui culme (1). – Culme + suf. -iță.
culmiță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) culmíță s. f., g.-d. art. culmíței; pl. culmíțe
culmiță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CULMÍȚĂ,culmițe, s. f. Diminutiv al lui culme (1). — Culme + suf. -iță.