ctitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și
f. Persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru
ridicarea și
înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri;
p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din
sl. ktitorŭ.ctitor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ctítor (ctítori), s. m. – Fondator, persoană care construiește și înzestrează o biserică. –
2. Fondator, organizator. –
3. (
Trans. și
Munt.) Econom, curator al unei biserici. –
4. (
Trans.,
înv.) Tutore.
Gr. ϰτίτωρ, în parte prin intermediul
sl. ktitorĭ, cf. Vasmer,
Gr., 65 și 85. –
Der. ctitoră, s. f. (fondatoare);
ctitori, vb. (a funda);
ctitorie, s. f. (fondare);
ctitoricesc, adj. (de fondare);
ctitornicie, s. f. (fundație; pisanie).
ctitor (Dicționaru limbii românești, 1939)ctítor m. (vsl. rus.
ktitorŭ, d. mgr.
ktitor, d.
ktizo, fundez).
Vechĭ. Fundator [!], întemeĭetor.
Munt. Trans. Epitrop de biserică.
ctitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ctítor s. m.,
pl. ctítorictitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ctitor m.
1. întemeietor de locașe sfinte;
2. epitrop de biserică. [Gr. mod.].
ctitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și
f. Persoană care ctitorește o biserică sau o mănăstire;
p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. — Din
sl. ktitorŭ.