crudiciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (
Reg.) Aliment care se mănâncă crud. –
Crud +
suf. -iciune.crudiciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crudiciúne (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. crudiciúnii; pl. crudiciúnicrudiciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (
Reg.) Aliment care se mănâncă crud. —
Crud +
suf. -iciune.