cruciș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj.,
adv. I. Adj. 1. (Despre ochi,
p. ext. despre oameni) Sașiu;
fig. dușmănos.
2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊
Loc. adv. În cruciș = în cruce.
II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (
I 1).
2. În directie piezișă; oblic. ◊
Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile.
A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. –
Cruce +
suf. -iș.cruciș (Dicționaru limbii românești, 1939)crucíș adv. În formă de cruce:
a așeza doŭă lemne cruciș. Mă uĭt cruciș, îs șpanchĭ (încrucișat).
cruciș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crucíș1 adj. m.,
pl. crucíși; f. crucíșă, pl. crucíșecruciș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crucíș2 adv.cruciș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cruciș adv.
1. ca o cruce:
armele lor ude cruciș le ’mpreună AL.;
2. strâmb, la o parte:
a se uita cruciș.cruciș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj.,
adv. I. Adj. 1. (Despre ochi,
p. ext., despre oameni) Sașiu;
fig. dușmănos.
2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊
Loc. adv. În cruciș = în cruce.
II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1).
2. În direcție piezișă; oblic. ◊
Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile.
A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. —
Cruce +
suf. -iș.