cruciș - explicat in DEX

cruciș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În directie piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș.

cruciș (Dicționaru limbii românești, 1939)
crucíș adv. În formă de cruce: a așeza doŭă lemne cruciș. Mă uĭt cruciș, îs șpanchĭ (încrucișat).

cruciș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crucíș¹ adj. m., pl. crucíși; f. crucíșă, pl. crucíșe

cruciș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crucíș² adv.

cruciș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cruciș adv. 1. ca o cruce: armele lor ude cruciș le ’mpreună AL.; 2. strâmb, la o parte: a se uita cruciș.

cruciș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. — Cruce + suf. -iș.