cruci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRUCÍ, crucesc, vb. IV.
1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci.
2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din
cruce.cruci (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRUCI- elem. „cruce”. (< fr.
cruci-, cf.
lat. crux, crucis)
cruci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crucí1 (a ~) (a încrucișa) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. crucésc, imperf. 3
sg. cruceá; conj. prez. 3
să cruceáscăcruci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*crucí2 (a se ~) (a se mira)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se crucéște, imperf. 3
sg. se cruceá; conj. prez. 3
să se cruceáscăcruci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRUCÍ, crucesc, vb. IV.
1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci.
2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. — Din
cruce.crucì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crucì v.
1. a face semnul crucii (de mirare ori de spaimă):
m’am crucit când am auzit; 2. a încrucișa:
cu a sale brațe sub capul lui crucite AL.