cruce (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊
Expr. A pune cruce cuiva (sau
la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut.
A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios.
Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului.
2. Figură sau desen în formă de cruce (
I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊
Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc.
3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊
Expr. A-și face cruce =
a) a executa simbolul crucii (
I 1);
b) a se minuna, a se mira tare.
4. Religia, confesiunea creștină: creștinism.
5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (
I 1).
Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (
I 1). ◊ (
Tehn.)
Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare.
7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦
Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap.
Crucea amiezii =
a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază;
b) ora 12 ziua.
Crucea nopții = miezul nopții. ◊
Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊
Expr. (
Soarele) e cruce amiazăzi sau
în crucea amiezii sau
soarele e (în) cruci sau (
în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊
Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici.
8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊
Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici)
Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei.
9. (
Pop.:
art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (
I 1).
10. (Adesea la
pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊
Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (
Reg.)
A i se face (cuiva)
calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane.
A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate.
A i se face cuiva
calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie;
fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (
Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite.
11. (În sintagma)
Cruce de voinic (sau
de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic.
II. (
Bot.) Compuse:
crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (
Heracleum sphondylium);
crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (
Hepatica transilvanica). –
Lat. crux, -cis.cruce (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crúce (crúci), s. f. –
1. Obiect format din două bucăți de lemn, piatră etc. puse perpendicular una peste alta, constituind simbolul credinței creștine. –
2. Semnul crucii. –
3. Crucifix. –
4. (Rar) La cărțile de joc, treflă. –
5. Steag al unei oști creștine. –
6. Companie, breaslă. –
7. Diademă în formă de cruce purtată de mirese la ceremonia de nuntă. –
8. Răscruce, răspîntie. –
9. Miez de nucă. –
10. Nume dat mai multor plante cu flori în formă de cruce: Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. –
11. Nume dat diferitelor obiecte în formă de cruce: orcic, bîrnă transversală, transept, căprior, traversă, grindă longitudinală, cap de cruce, spiță, diblu, braț. –
Mr. c(ă)ruță, megl. cruță. Lat. crŭcem (Pușcariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348; DAR);
cf. alb. krük (Meyer 207; Philippide, II, 639),
it. croce, prov. crotz, fr. croix, sp.,
port. cruz. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 300). –
Der. cruciuliță, s. f. (crucifix; medalion; nume dat mai multor plante cruciforme);
cruci, vb. (a răstigni; a încrucișa, a amesteca două rase de animale; a blasfemia;
refl., a-și face semnul crucii, a se închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al cărui al doilea sens
cf. corci; încruci, vb. (a încrucișa; a-și face cruce);
crucelnic, s. n. (piesă la războiul de țesut;
vîrtelniță);
crucer, s. m. (centimă dintr-un florin austriac), de la
cruce după modelul lui
Kreuzer, cf. creițar; crucer, s. m. (monedă), formație artificială din
sec. XVIII;
descruci, vb. (a descompune elementele unei cruci, a desface);
răscruce, s. f. (răspîntie; cruce a căruței; cruce a vîrtelniței);
cruciș, adv. (pieziș, oblic; în formă de cruce);
încrucișat, s. n. (răscruce; cruce de vîrtelniță);
încrucișa, vb. (a pune în formă de cruce; a amesteca animale de rase diferite;
refl., a-și tăia drumul, a se întretăia;
refl., a-și face cruce;
refl., a se uita cruciș);
încrucișetură, s. f. (răspîntie, răscruce);
descrucișa, vb. (a desface ce era încrucișat);
crucișetor, s. n., format după
fr. croiseur. –
Der. neol. cruciadă, s. f., din
fr. croisade; cruciat, s. m.,
cf. it. crociato; crucifica, vb., din
lat. crucificare, sec. XIX;
crucifix, s. n., din
fr.;
cruciform, adj., din
fr.cruce (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cruce, cruci s. f. sifilis.
cruce (Dicționaru limbii românești, 1939)crúce f. (lat.
crux, crŭcis; it.
croce, fr.
croix, pv.
crosz, [sp. pg. lit.
cruz], alb.
krükĭ; vgerm.
chruzi, ngerm.
kreuz; vsl. rus.
križĭ, kry~ĭ; ung.
korcs. V.
cîrjă, crijac, crăițar, corcĭ). La Romanĭ, instrument de tortură (o grindă pe care se fixa alta transversală, de care se lega un acuzat ca să fie silit să mărturisească o vină). Grinzile pe care a fost răstignit Hristos. Semnu cruciĭ descris ducînd mîna la frunte, pept [!] și umerĭ:
fă-țĭ cruce (de frică, de mirare)!
Fig. Religiunea creștinească:
lupta cruciĭ cu semiluna. Răspintie [!], răscruce:
crucea drumuluĭ. La car, lemnu'n care se prind crucĭoaĭele.
Vechĭ. Grupă de 3-4 birnicĭ, dar ob. de doĭ, care plăteaŭ la un loc saŭ chear [!] unu p. altu. (Și călărașiĭ eraŭ împărțițĭ în crucĭ, în care intra chiar unu singur cînd era bogat. Eĭ plăteaŭ bir spătaruluĭ. De acolo:
cruce de voĭnic, om robust și inimos. V.
mode). Companie de infanterie (Munt.). Secțiunea uneĭ bresle negustoreștĭ (Mold.). Medalie saŭ decorațiune în formă de cruce ca
Trecerea Dunăriĭ (1877) orĭ
Mihaĭ Viteazu (1916).
Mare cruce, cel maĭ înalt grad al uneĭ decorațiunĭ. Persoana care o poartă.
Crucea nopțiĭ, mezu [!] nopțiĭ (Șez. 30, 196).
Crucea roșie, o societate internațională a căreĭ emblemă e o cruce roșie cu toate brațele egale (care e și emblema sanitarilor) și care a fost înființată la 1864 pin [!] convențiunea de la Geneva p. îngrijirea răniților din războĭ.
Ziŭa Cruciĭ, o sărbătoare ortodoxă la 14 Septembre [!], numită și
Înălțarea Cruciĭ și
Hristovu viilor (al culesuluĭ viilor).
Om cu crucea'n sîn, om smerit, religios, onest (ob. ironic).
A-țĭ face cruce (la care se adaugă une-orĭ ironic:
să nu te-apuce), 1) a-țĭ face semnu cruciĭ (rugîndu-te luĭ Dumnezeŭ), 2) a te cruci, a te mira foarte tare (cînd omu din popor asemenea îșĭ face cruce nepricepînd ce e, și invocînd ajutoru luĭ Dumnezeŭ).
Pe crucea mea!, o formulă de jurămînt.
Cruce de aur în casă! și
Cruce, ajută!, formule de invocare a ajutoruluĭ luĭ Dumnezeŭ.
A pune cruce, a renunța, a-țĭ lua speranța (după obiceĭu de a pune o cruce la morțĭ și la obĭectele destinate vînzăriĭ). Numirĭ de plante:
crucea pămîntuluĭ, o plantă umbeliferă (
heracléum);
crucea voĭniculuĭ, o plantă ranunculacee (
hepática); rostopască (Banat).
cruce (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crúce s. f.,
g.-d. art. crúcii; pl. crucicruce (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cruce f.
1. pedeapsă greco-romană: un fel de spânzurătoare de care se legau făcătorii de rele;
2. lemnul de care fu pironit Isus;
3. fig. religiunea creștină și simbolul ei exterior:
fă-ți cruce; cu crucea în sân, om sfânt și (ironic) ipocrit;
a pune cruce, a scoate la vânzare (terenuri însemnate cu o cruce) și a lăsa uitării;
cruce de voinic, bărbat integru (sub raportul fizic și moral), viteaz, voinic;
pe crucea mea! formulă de confirmare a unui jurământ;
crucea ta! înjurătură amenințătoare (uneori și desmierdătoare):
cruce de aur în casă! exclamare prezervativă la pomenirea necuratului (v.
ucigă-l crucea);
cruce-ajută! sinonim cu
Doamneăjută; și semnul crucii tras la începutul abecedarului:
bățul în care era așezată fila cu cruce-ajută CR.;
4. Tr. iubită;
cruce mândră, cruce dragă, cruce ’n pământ mă bagă POP. (v.
frate);
5. nume a două sărbători:
Crucea mare, înălțarea Crucii (14 Sept.);
Crucea mică, Tăierea capului Sf, Ioan Botezătorul (29 Aug.);
6. Crucea roșie, societate înființată prin convențiunea internațională stipulată la Geneva în 1864, spre a ușura relele inevitabile ale răsboiului; membrii săi se consideră ca neutri și poartă ca semn o cruce roșie pe un fund alb;
7. medalie de vitejie în formă de cruce:
Crucea Sf. Ana, Crucea Sf. Andreiu; Crucea trecerii Dunării, medalie acordată militarilor cari au trecut în Bulgaria în răsboiul pentru independență (1877);
mare Cruce, cel ce are gradul cel mai înalt în unele ordine de cavalerie;
8. dispozițiune în forma crucii: fearele puse cruciș în lumina ferestrelor, lemnul pus; cruciș pe oiștea căruței;
9. pl. a) Tr. 17 snopi de grâu (cu unul dásu-pra care se numește
popă); b) drept la mijloc:
tocmai la amiazi când va fi soarele în cruci ISP.;
a se face cruce, a se încrucișa, despre drumuri (v.
răscruce);
10. odinioară regiment:
toate crucile de pedestrași OD.;
11. odinioară, în Mold. V.
lude; 12. nume de plante:
crucea-pământului, numită și
brânca ursului; crucea-voinicului, plantă cu rizomul puternic și florile de un frumos albastru (
Hepatica). [Lat. CRUCEM].
cruce (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊
Expr. A pune cruce cuiva (sau
la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut.
A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios.
Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului.
2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊
Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc.
3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊
Expr. A-și face cmce =
a) a executa simbolul crucii (I 1);
b) a se minuna, a se mira tare.
4. Religia, confesiunea creștină; creștinism.
5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1).
Crucea „Sfântul Gheorghe„. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (
Tehn.)
Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊
Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap.
7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări.
8. (În sintagmele)
Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază;
b) ora 12 ziua.
Crucea nopții = miezul nopții. ◊
Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊
Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau
în crucea amiezii sau
Soarele e (în) cruci sau
(în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊
Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici.
9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊
Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊
Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare.
10. (
Pop.;
art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1).
11. (Adesea la
pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊
Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (
Reg.)
A i se face (cuiva)
calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane.
A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate.
A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie;
fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (
Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite.
12. (În sintagma)
Cruce de voinic (sau
de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic.
II. (
Bot.) Compuse:
crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz
(Heracleum sphondylium); brânca-ursului;
crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre
(Hepatica transilvanica). — Lat. crux, -cis.