credit - explicat in DEX

credit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

credit (Dicționar de neologisme, 1986)
CRÉDIT s.n. 1. Procurare de capital prin împrumut făcut pe baza încrederii sau a solvabilității. ♦ Sistem financiar care constă în împrumuturi cu dobândă; sumă de bani dată cu împrumut. 2. Partea din dreapta a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 3. (Fig.) Considerație, stimă, influență, autoritate de care se bucură cineva în fața semenilor săi. [Pl. -te. / cf. fr. crédit, it. credito, lat. creditum].

credit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRÉDIT s. n. 1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat. 2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva. (< fr. crédit, lat. creditum)

credit
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Operație bănească prin care o persoană pune la dispoziția alteia o sumă de bani; împrumut. 2. Sumă de bani acordată prin această operație. 3. Fig. Influență de care se bucură cineva datorită încrederii pe care o inspiră; ascendent, autoritate; trecere; stimă. – Din fr. crédit.

credit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*crédit n., pl. e (fr. crédit, d. it. crédito, derivat d. crédere a crede). Reputațiune că-țĭ plăteștĭ datoriile: a avea credit. Amînare de plată, datorie: a avea credit pe (saŭ de) doŭă lunĭ, a cumpăra pe credit. Com. Parte dintr´un cont în care scriĭ supt [!] numele cuĭva ceĭa ce i se datorește de un negustor. A deschide un credit cuĭva, a-l autoriza să ĭa în numele tăŭ de la o casă banĭ cît îĭ trebuĭe. Fig. Autoritate, considerațiune: a avea credit. Fin. Sume care se pot cheltui din buget în virtutea legiĭ. Credit fonciar, stabiliment care, supt controlu statuluĭ, te împrumută, pe imobile, cu sume plătibile după lungĭ termine pin [!] anuitățĭ calculate așa în cît, la terminu [!] fixat, cel care s´a împrimutat să-șĭ achite și capitalu, și interesele. Credit mobiliar, societate comercială cate te împrumută dacă-ĭ lașĭ amanet acțiunĭ, obligațiunĭ și alte titlurĭ.

credit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crédit s. n., pl. crédite

credit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
credit n. 1. încredere de care se bucură cineva și pe temeiul căreia găsește să se împrumute sau să vânză cu termen: platnicii cei răi n’au credit 2. amânare de plată acordată unui debitor: credit de trei luni; scrisoare de credit, care permite purtătorului a lua bani dela cei către care e adresată; 3. autorizare de a lua dintr’o cassă o sumă oarecare sau toți banii: a deschide un credit de zece mii de lei; pe credit, fără a plăti îndată; 4. sumă alocată în buget pentru un scop determinat: credit suplimentar; 5. fig. autoritate, considerațiune de care se bucură cineva: are mare credit; 6. Credit fonciar (urban și rural), instituțiune care împrumută pe imobile bani rambursabili la termene lungi, prin mijlocul anuităților calculate astfel, încât la termenul fixat debitorul a achitat capitalul și dobânzile; Credit mobiliar: societate care împrumută pe depuneri de titluri, ca acțiuni, obligațiuni etc.

credit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă² unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. — Din fr. crédit.