coșcov (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit.
2. S. f. (
Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii.
3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. –
Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”.
coșcov (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cóșcov (-vă), adj. –
1. Gol, scobit, golit. –
2. Bombat, curbat. –
3. Găurit, ciuruit. –
4. Deformat, denivelat.
Tc. koș kof „complet golit” (Iogu,
GS, VI, 338),
cf. coșcogea. După Löwe 92, în legătură cu
sl. koža „coajă”, prin intermediul unei forme ipotetice *
koždavŭ; după DAR (și Cihac, II, 75), din aceeași familie cu
rus. kočkovatyi „deformat”;
cf. bg. kaškav „moale, flasc.” –
Der. coșcovă, s. f. (bășică; scobitură; denivelare de teren, groapă, gaură; mîl, nămol);
coșcană, s. f. (rădăcini și tulpini de trestie ce rămîn pe teren);
coșcă, s. f. (coajă, carapace);
coșcoavă, s. f. (ascunzătoare sub apă, în care trăiesc de obicei peștii sau racii);
coșcovi, vb. refl. (a se goli; a se scoroji);
coșcoveală, s. f. (acțiunea de a se coșcovi);
coșcovitură, s. f. (deformare).
coșcov (Dicționaru limbii românești, 1939)cóșcov, -ă adj. (d. rut.
košikovátiĭ, ca coșu, adică „scobit, găunos”, orĭ d. rus.
kočkováty, acoperit de moșoroaĭe). Găunos, cu coaja desprinsă:
părete coșcov. S. f. Lucru coșcovit:
un pept [!] coșcovă de boală. Dun. Insuliță plutitoare de rădăcinĭ de stuf putrezit și de alte plante. V.
boștĭură și
plaur.coșcov (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cóșcov (rar)
adj. m.,
pl. cóșcovi; f. cóșcovă, pl. cóșcovecoșcov (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coșcov a. Mold. găunos și umflat:
pe coșcovii pereți EM. [Origină necunoscută].
coșcov (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit.
2. S. f. (
Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii.
3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. –
Cf. rus.
kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”.