coabitare - explicat in DEX

coabitare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita. [Pr.: co-a-] – V. coabita.

coabitare (Dicționar de neologisme, 1986)
COABITÁRE s.f. Faptul de a coabita; conviețuire; coabitație. [< coabita].

coabitare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri

coabitare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] — V. coabita.