coșcogea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COȘCOGEÁ adj. invar. (
Fam.) (Foarte) mare; coșcogeamite. – Din
tc. koskoca. Cf. bg. koskodža.coșcogea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coșcogeá adj. invar. – Enorm, grozav, colosal, fantastic. –
Var. coșcogeamite, (goș)gogea(mite). Tc. koș-koca, superlativ de la
koca „mare” (Iogu,
GS, VI, 338). Nu este exactă
der. tradițională, din
tc. koca „bătrîn” (Cihac, II, 75; Șeineanu, II, 146; DAR).
Cf. bg.,
sb. koğamiti „adult.”
coșcogea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coșcogeá/coșcogeámite (
fam.)
adj. invar.coșcogea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coșcogea (gojgogea) adv. foarte mare (vorbind de ființe sau de lucruri):
coșcogea om! coșcogea urechii! ISP. [Turc. KOSKODJÁ, enorm, colosal].
coșcogea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COȘCOGEÁ adj. invar. (
Fam.) (Foarte) mare; coșcogeamite. — Din
tc. koskoca. Cf. bg. koskodža.