corifeu - explicat in DEX

corifeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, subst. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie. 2. S. m. Conducătorul corului în tragedia și comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée

corifeu (Dicționar de neologisme, 1986)
CORIFÉU, -ÉE s.m. și f. 1. Conducătorul corului în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist al unui cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu de balet. 2. Om de seamă, având un rol conducător; fruntaș într-un domeniu oarecare al științei sau al artei. [< lat. coryphée, it. corifeo].

corifeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CORIFÉU, -ÉE I. s. m. conducător al corului în teatrul antic grecesc. ◊ cântăreț solist într-un cor. ◊ balerin care conduce un ansamblu de balet. II. s. m. f. om de seamă cu rol conducător într-un domeniu al științei sau al artei. (< fr. coryphée, gr. koryphaios, șef)

corifeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii

corifeu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
corifeu m. 1. cel ce conducea corurile în tragedia greacă: destul, deveniți tragici ca niște corifei AL.; 2. fig. cel ce ocupă întâiul rang.

corifeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului¹ în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor¹. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée.

corifeŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*coriféŭ m. (vgr. koryphaios, comandant, primu personagiŭ al vechilor corurĭ greceștĭ, d. koryphé, cap, vîrf). Șef de cor în vechea tragedie grecească. Fig. Șef de sectă saŭ de partid, acela care se distinge maĭ mult într´o profesiune, într´un partid.