corectură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORECTÚRĂ, corecturi, s. f. 1. Operație de înlăturare a greșelilor tipografice dintr-un text sau dintr-o formă de tipar.
2. (
Concr.) Text tipărit pe care s-a făcut operația de corectură (
1).
3. Fiecare dintre modificările operate pe un text corectat. – Din
germ. Korrektur, lat. correctura.corectură (Dicționar de neologisme, 1986)CORECTÚRĂ s.f. 1. Îndreptare a greșelilor care se ivesc în cursul imprimării unui text.
2. Foaie de probă, tipărită provizoriu, pe care se înseamnă greșelile de tipar care trebuie îndreptate în tipografie. [Cf. germ.
Korrektur].
corectură (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORECTÚRĂ s. f. 1. corectare a greșelilor de culegere în cursul tipăririi unui text. 2. foaie de probă, tipărită provizoriu, pe care se înseamnă greșelile de tipar ce trebuie corectate în tipografie. (< germ.
Korrektur, lat.
corectura)
corectură (Dicționaru limbii românești, 1939)*corectúră f., pl.
ĭ (după germ.
korrektur, d. lat.
correctus, îndreptat). Îndreptare a greșelilor de tipar):
a face corectura uneĭ coale. Lucru îndreptat (coală tipărită p. a arăta greșelile de tipar și a le îndrepta):
a trimete corecturile pin [!] poștă.corectură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corectúră s. f.,
g.-d. art. corectúrii; pl. corectúricorectură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)corectură f. coală de tipar pe care se însemnează îndreptările de făcut.
corectură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORECTÚRĂ, corecturi, s. f. 1. Înlăturare a greșelilor tipografice dintr-un text sau dintr-o formă de tipar.
2. (
Concr.) Text tipărit pe care s-a făcut operația de corectură (1).
3. Fiecare dintre modificările operate pe un text corectat. — Din
germ. Korrektur, lat. correctura.