corectiv - explicat in DEX

corectiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif.

corectiv (Dicționar de neologisme, 1986)
CORECTÍV s.n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, corectare. ♦ Substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci, sau pentru a-i modifica acțiunea. [Cf. fr. correctif].

corectiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CORECTÍV, -Ă I. adj. care urmărește a corecta. II. s. n. 1. ceea ce îndreaptă ceva; corectare. 2. substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci sau a-i modifica acțiunea. (< fr. correctif)

corectiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*corectív, -ă adj. (mlat. correctivus). Care servește să îndrepte: pedeapsă corectivă. S. n., pl. e. Lucru care îndreaptă: educațiunea e un corectiv al ferocitățiĭ oamenilor. Fig. Expresiune care îmblînzește ceĭa ce e cam violent orĭ vehement într´o scriere saŭ într´o cuvîntare.

corectiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
corectív s. n., pl. corectíve

corectiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
corectiv n. ceea ce corijează.

corectiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. — Din fr. correctif.