corectitudine - explicat in DEX

corectitudine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.).

corectitudine (Dicționar de neologisme, 1986)
CORECTITÚDINE s.f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. [Cf. lat. correctitudo].

corectitudine (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CORECTITÚDINE s. f. 1. însușirea de a fi corect. ◊ calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație. 2. ținută, purtare corectă; cinste. 3. (log.) însușire a gândirii care respectă legile logice. (< lat. correctitudo)

corectitudine (Dicționaru limbii românești, 1939)
*corectitúdine f. (d. corect, după rectitudine. Fr. correction). Calitatea de a fi corect (onest).

corectitudine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
corectitúdine s. f., g.-d. art. corectitúdinii

corectitudine (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
corectitudine f. corecțiune.

corectitudine (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. — Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.).