copilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică.
2. Fată mică, fetiță.
3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei).
4. Fig. Fată naivă, nevinovată. –
Copil1 +
suf. -ă.copilă (Dicționaru limbii românești, 1939)copílă f., pl.
e (d.
copil). Fată mică.
Fig. (adj.). Naivă:
nu fi copilă!copilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)copílă s. f.,
g.-d. art. copílei; pl. copílecopilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)copilă f.
1. fiică;
2. fată tânără.
copilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică.
2. Fată mică, fetiță.
3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei).
4. Fig. Fată naivă, nevinovată. — Din
copil1.