copie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc.
2. (
Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise.
3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊
Copie legalizată = copie despre care un organ de stat competent atestă că este conformă cu originalul. – Din
fr. copie, lat. copia.copie (Dicționar de neologisme, 1986)CÓPIE s.f. 1. Reproducere exactă a unei opere de artă, a unui text etc.
2. (
Peior.) Imitație servilă, lipsită de valoare. [Gen.
-iei. / < lat.med.
copia, cf. rus.
kopija, fr.
copie, germ.
Kopie].
copie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cópie1, cópii, s.f. (reg., înv.)
1. mulțime, grămadă, abundență.
2. cârd, turmă.
copie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cópie2, cópii, s.f. (înv.)
1. cuțit cu două tăișuri folosit în biserică la tăiatul prescurii.
copie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cópie (cópii), s. f. – Cuțit cu dublu tăiș, folosit la slujba religioasă.
Sl. kopije (Miklosich,
Slaw. Elem., 25;
Lexicon, 302; Cihac, II, 72), din
gr. ϰοπίς.
copie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)copíe (-íi), s. f. –
1. Abundență, belșug. –
2. Duplicat.
Lat. copia (
sec. XVIII), intrat și prin filiera
rus. kopija (Cihac, II, 72; Sanzewitsch 201),
cf. copie. Sensul 1 este vechi, propriu latinismului transilvănean. –
Der. copia, vb. din
fr. copier; copiator, adj. (care copiază);
copier, s. n. (registru de copii), din
germ. Kopier(buch); copist, s. m., din
fr. copiste; copios, adj., din
lat. copiosus (
sec. XIX).
copie (Marele dicționar de neologisme, 2000)CÓPIE s. f. 1. reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă etc.; (peior.) înscris care reproduce întocmai un alt înscris ce constată un act juridic. 3. ~ standard = film care conține pe aceeași peliculă imaginea cât și coloana sonoră, pentru proiecție. (< fr.
copie, lat.
copia)
copie (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cópie f. (vsl.
kopiĭe, suliță, din răd. luĭ
kopati, a tăĭa, a săpa. V.
copcă 2, scopesc). Un fel de cuțit cu doŭă tăișurĭ cu care preutu [!] scoate agnețu din prescură și care simbolizează sulița cu care a fost împuns Hristos.
copie (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) cópie f. (lat.
cópia, abundanță [!], d.
co-, împreună, și
ops, opis, bogăție; fr.
copie; rus.
kópiĭa (V.
opulent). Reproducerea uneĭ scrierĭ, uneĭ lucrărĭ de artă ș. a. Imitațiune:
copia seamănă cu originalu. Manuscript saŭ tipăritură după care lucrează culegătoru tipograf.
Copie după (fals
de pe)
natură, descrierea saŭ pictarea ființelor saŭ lucrurilor din natură. V.
suret.copie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cópie (-pi-e) s. f.,
art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)