copăcel - explicat in DEX

copăcel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge etc.) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el.

copăcel (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
COPĂCEL, com. în jud. Bihor; 2.682 loc. (1991).

copăcel (Dicționaru limbii românești, 1939)
copăcél m., pl. eĭ. Copac mic. Balsamină (Bz.). A sta copăcel, a sta pop, în picĭoare (vorbind de copiĭ cînd încep să stea în picĭoare).

copăcel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii

copăcel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
copăcel m. 1. arbust; 2. fig. prunc (adică care merge copăcel): prea cu minte mare ca de copăcel PANN; 3. pl. copăcei, numele popular al balsaminei. ║ adv. drept în sus, vorbind de pruncii cari încep să umble: când începusem a merge copăcel CR.

copăcel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). — Copac + suf. -el.